Nu demult am citit despre o tehnică de reconciliere numită:”tehnica celor două scaune „si,pot spune că mi se pare foarte interesantă! Diminuează vizitele la psiholog, mă rog ,ar putea…. Ideea e simpla : intr-o încăpere fara oameni,fara alte surse de bruiaj (gen un apartament gol, garsoniera,birou,etc )se pun două scaune poziționate in asa fel in cât fie ocupanții lor sa se privească in ochi ,fie sa stea spate in spate (pt cei mai puțin curajoși) .
Cu telefoanele in mod avion si un timer cei doi participanți trebuie să încerce sa discute ca apoi sa găsească soluții pentru „problemele”create intre ei ! Am spune ca e foarte simplu de a pune punct unui conflict cu cineva ,defapt in realitate orice problema are si o rezolvare însă, oamenii, preferă sa complice lucrurile,sa se complace,fug de responsabilități si le este rușine de a da ochii cu cei certați ! Si totuși dacă,din ce in ce mai multi ar ști de aceasta metodă si ar prinde curaj si ar încerca sa creeze liniște in viețile lor? Dacă ar înțelege ca sănătate lor sufletească e mai importantă ca un banal conflict ? Ar fi mai calmi ,mai buni ,mai putin stresati ,si împăcați cu trecutul!
De ce ne lipsește curajul ? De ce ne ferim ? De ce nu putem aranja o asemenea metodă? Ne temem de un refuz ? De ce nu avem curajul de a iniția acest duel ? Sau chiar a accepta ? Dacă mâine,sora ta ,prietena ta ,vecina ta te-ar chema pt a pune in practică această metodă ai accepta? Știind că poate ,finalul ei va „aduce” la un „deznodământ”dorit sau poate nu ? Nimeni nu știe până nu încearcă!
Când voi reveni in țară in decembrie voi fi in stare sa fac acest „Defi”cum zic francezii?Sigur!Oare voi accepta sa vin să pun in aplicare aceasta metodă?Cu siguranță!De ce ? Pentru că, mereu voi pune in balanta,voi cântari ce e mai important ?? Liniștea mea si rezolvarea unor situații sau neliniștea mea, nesiguranța , stresul si ura altora față de mine ?
Foi in culori 